Ce efect are asupra unui depresiv o schimbare de mediu

Ce efect are asupra unui depresiv o schimbare de mediu
Publicat: 03/04/2016, 16:25

Această descoperire poate deschide o nouă cale în descoperirea unui tratament mult mai eficient, bazat atât pe medicație, cât și pe psihoterapie, potrivit cercetătorilor americani de la Universitatea Feinberg, potrivit The Independent.

Studiul americanilor le dă speranță oamenilor care credeau că au o predispoziție genetică la stările depresive, luând în considerare istoricul acestei afecțiuni în familia lor. Potrivit noilor descoperiri, se pare că această situație poate fi tratată.

Șoarecii folosiți în cadrul cercetării au fost crescuți astfel încât să fie depresivi de-a lungul a 33 de generații. Starea lor era, într-adevăr, îngrijorătoare.

„Dacă am putut schimba starea depresivă moștenită din generație în generație a șoarecilor, atunci cu sigurantă trebuie să putem să facem acest lucru și la oameni”, a declarat Eva Redei, profesor de psihiatrie și științe comportamentale.

Echipa a vrut să vadă dacă poate schimba depresia de origine generică în cazul șoarecilor, schimbându-le condițiile de trai, adică mediul. Cercetătorii au mutat șoarecii depresivi pentru o lună într-o cușcă mai mare, cu o mulțime de jucării, ascunzători și locuri unde să se cațere – un fel de Disneyland al șoarecilor.

„Am numit această procedură psihoterapie, pentru că acest fel de schimbare atrage după sine o implicare mai mare în mediul de viață”, a explicat Eva Redei.

După luna petrecută în „spațiul terapeutic”, comportamentul depresiv al șoarecilor s-a redus simțitor.

Acești șoareci au fost puși apoi într-un vas cu apă. alături de șoarecii cu depresie de natură genetică. Șoarecii a căror stare se îmbunătățise gândeau limpede, încercând să găsească o cale de a scăpa de acolo, în timp ce ceilalți se lăsau pur și simplu în voia destinului, fără a avea un comportament adecvat situației.

Șoarecii au fost apoi supuși mai multor situații stresante, iar starea lor s-a înrăutățit din nou. Astfel, sub influența schimbărilor intervenite în mediul de viață, marcatorii sanguini ai depresiei au revenit la nivelul identificat în cazul șoarecilor cu depresie de natură genetică.

Echipa de cercetători dorește să se folosească de această descoperire pentru dezvoltarea unor noi medicamente antidepresive.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Carambol cu 16 mașini pe o stradă din Alba Iulia. Traficul în zonă a fost...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Exclusiv. Cum a fost surprinsă doamna muzicii populare românești. Secretul longevității Irinei Loghin
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Beyonce surprinde din nou! Artista va susține un concert live pe Netflix în ziua de...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Pentru prima dată, a fost obținută fotosinteza în celule animale